„Biologia este studiul lucrurilor complicate care au aparenta de a fi fost create cu un anumit scop.” Aceasta fraza se afla chiar pe prima pagina a cartii „Ceasornicarul orb”, publicata acum 20 de ani, în 1986, de Richard Dawkins, una dintre cele mai proeminente personalitati ale:

      învatamântului universitar britanic (detine catedra Charles Simony de întelegere publica a stiintei si este membru al Royal Society);

      stiintei britanice si internationale (zoologia, în particular etholgia-ramura care se ocupa cu comportamentul animalelor);

      popularizarii stiintei si… luptei împotriva creationismului de orice fel. În consecinta si a „Intelligent Design” (la care ma voi referi în continuare folosind, ca peste tot în lume, doar initialele: ID.

Ateu militant, Dawkins este de parere ca religia – orice religie! - este un fel de virus, cum sunt virusii care afecteaza calculatoarele si ca nu trebuie nici macar sa stam de vorba cu creationistii, pentru ca simpla discutie cu ei le-ar legitima preocuparile.

Nu am intentia de a discuta pozitia sa, asa cum nu o voi face nici pentru cei care sustin ID-ul. Îmi aduc însa aminte ca doar cu vreo 30 de ani înainte de „Ceasornicarul orb”, în scolile de la noi, ca si în altele din partea noastra de lume, se cerea imperativ combaterea oricarei forme de credinta religioasa, interzicându-se însa formal elevilor, studentilor, cercetatorilor etc. lectura Bibliei, de exemplu. De altceva este vorba însa: de la Darwin încoace dispunem de o alternativa la Creatia biblica (a Universului si a fiintelor vii). O alternativa în care putem urmari perpetuarea diverselor specii animale prin selectia naturala a indivizilor celor mai bine adaptati la transformarile (fizico-chimice-geologice) ale mediului în care au aparut si s-au dezvoltat si putem trage concluzii privind aparitia si disparitia acestor specii.

Stiinta s-a confruntat, din cele mai vechi timpuri, cu doua probleme „ultime”: originea Universului si originea vietii. Fizicienii si cosmologii au reusit în anii 1980 sa perfectioneze scenariul care „ne duce” înapoi în timp pâna la începutul Universului. Biologii au si ei o imagine – nu de aceeasi amploare si nici de o precizie comparabila în detalii – asupra succesiunii formelor de viata, vegetale si animale, în mare parte datorita „scenariului” lui Darwin. „Punctul zero” însa nu a fost, nu a putut fi, explicat, nici de unii, nici de ceilalti. Diferenta este „Universul”, este totusi mai departe de preocuparile, de grijile omenesti de zi cu zi. De aceea, ceea ce cred ca se poate numi „impactul social” al celor doua probleme este diferit. De aceea ciocnirile între partizanii uneia sau alteia dintre alternativele de descriere, chiar, nu doar de explicatie, sunt infinit mai dramatice în cazul discutiei privind aparitia si desfasurarea vietii. Inclusiv „armele” folosite, care, în acest din urma caz, nu exclud nici recurgerea la ridiculizarea adversarului (lucru care, indiferent de pozitia pe care ne situam, cred ca nu poate fi niciodata acceptabil într-un dialog între oameni cu preocupari si pregatire stiintifica), nici apelarea la argumente juridice sau politice.

Redactorul sef al uneia dintre cele mai prestigioase si mai populare reviste stiintifice din Statele Unite si din întreaga lume îi acuza pe fata de... lasitate pe rectorii câtorva mari universitati americane pentru ca nu iau în mod deschis atitudine împotriva ID! Un consilier al Casei Albe vrea sa cheme la urne populatia pentru a raspunde cu da sau nu la întrebarea daca o natiune care continua sa creada în nasterea unui copil dintr-o Mama-Fecioara se mai poate considera o natiune „luminata”. O natiune care, de când exista aceasta problema, nu a înregistrat niciodata un procent mai mic de 44% al cetatenilor sai care nu sunt de partea evolutionismului de origine darwinista. 44%! Un procent de cele mai multe ori decisiv în alegeri politice, pentru ca permite stabilirea fara dificultati a unei majoritati careia sa i se încredinteze de pilda formarea guvernului! Aceasta se cheama însa „democratie”. Dar stiinta nu este „democratica”. Prin definitie! Iar în ceea ce priveste Religia, notiunea nici nu are sens. Singurul lucru care are sens este respectul la care au dreptul cei care sunt oameni ca oricare dintre noi si care au propriile lor convingeri. Care au dreptul de a li se explica totul, cu calm, cu argumente. Lasându-i apoi sa-si adopte alegerea pe care si-o hotarasc singuri. Mai ales în ceea ce priveste viata. Modul în care a evoluat si, eventual, în care a aparut. Un subiect a carui amploare este nu doar coplesitoare, dar s-ar putea sa depaseasca deocamdata puterea de cuprindere si întelegere a mintilor noastre de acum.

Pentru ca iata despre ce este vorba.

Conform unui extrem de succint rezumat al NASA (deci nu al cine stie carei obscure reviste sau institutii cu „aplecari” cretioniste), momentul pe care îl traim noi acum se situeaza în istoria de 13 miliarde de ani a Universului dupa cum urmeaza:

      Pamântul, cu portiuni uscate si cu apa în stare lichida, exista de peste 3,6 miliarde de ani

      Aproximativ la jumatatea acestei vârste a aparut viata la nivel celular

      De acum 250 de milioane de ani exista pasari sau mamifere

      Majoritatea organismelor „produse” pe Terra au disparut sau urmeaza sa dispara

      De 2 milioane de ani peisajul biotic al Pamântului seamana cu cel de astazi. Cu exceptia notabila a unei megafaune recente, care cuprind de exemplu mamutii

      La multe dintre speciile actuale se înregistreaza împerecheri intra- si inter-specii. Exemplu: caii, dar drept rezultat se obtin indivizi hibrizi, sterili (catârii!)

      Exista si exemple de evolutie rapida: creierul umanoid, care si-a dublat volumul în doar 100.000 de ani. Rata de crestere este însa doar un minuscul 0,02% per generatie. Aceasta prin comparatie cu

      Una dintre cele mai rapide rate de evolutie înregistrata la fosilele identificate pâna în prezent: 0,06% modificari ale caracterelor per generatie.

O succesiune mai detaliata a evenimentelor este înca si mai impresionanta (si mai edificatoare!). Sa ne amintim de exemplu ce s-a întâmplat în ultimul milion de ani:

780.000        Ultima (cea mai recenta) inversare a polilor magnetici ai Terrei

700.000        Traieste stramosul comun al oamenilor actuali si al Neanderthal-ienilor.

500.000        Homo erectus (descoperit în China) foloseste carbune pentru a controla focul (fara a se putea spune daca stia cum sa-l aprinda!)

400.000        O specie de gorile estice (Gorilla beringei) se împarte în doua subspecii, una care va trai la altitudini joase (G. beringei graueri), iar alta în munti (G. beringei beringei). Tot acum traieste cerbul urias, Megaloceros giganteus, în Irlanda (disparut acum aprox. 950 de ani)

355.000        Cele mai vechi urme ale speciei Homo. Au fost descoperite în straturile de lava de pe coastele vulcanului Roccamonfina (Italia) si au fost lasate aici de trei Homo heidelbergensis cu o înaltime de 1,5 m

250.000        Dintr-o populatia de ursi bruni, izolata la latitudini mari, apare Ursul Polar

195.000        Omo1, Omo2 (Etiopia, râul Omo) sunt cele mai vechi exemplare cunoscute de Homo sapiens

150.000        În Africa traieste cel mai recent stramos feminin al tuturor oamenilor care traiesc astazi – Eva Mitocondriala (Mitochondrial Eve) (mitocondriile fiind mici componente celulare care se transmit exclusiv pe linie materna)

130.000        Omul din Neanderthal (Homo neanderthalensis) evolueaza din Homo heidelbergensis si traieste în Europa si Orientul Mijlociu. Îsi îngroapa mortii, îsi îngrijeste bolnavii si foloseste sulita. La el exista osul hyoid (folosit de oamenii moderni pentru vorbire) si apare gena FOXP2 asociata cu dezvoltarea vorbirii.

100.000        La aceasta data sau chiar mai devreme, tot în Africa apare primul om „modern” (similar anatomic cu oamenii de astazi): Homo sapiens, care deriva din Homo heidelbergensis. Începe formarea raselor actuale.

74.000          Prabusirea populatiei de Homo sapiens la doar câteva mii de exemplare în urma unei gigantice eruptii vulcanice în Sumatra. India si Pakistanul sunt acoperite cu un strat de cenusa vulcanica de 5 m

70.000          Începe ultima glaciatiune – glaciatiunea Wisconsin

60.000          Din nou totul se petrece în Africa! Aici traieste „perechea” Evei mitocondriale: Y - Adam. Cel mai recent exemplar masculin la care apare cromozomul Y

50.000          Oamenii moderni trec din Asia în Australia

40.000          Omul din Cro-Magnon. Picteaza si vâneaza mamuti. Capacitatea sa de cunoastere este comparabila cu cea a omului de astazi

27.000          Dispar Neanderthalienii. Ramân doar Homo sapiens si Homo floresiensis – singurele specii ale genului Homo care rezista

23.000          Primele sculpturi - Venus din Willendorf (Austria)

20.000          Urme umane în Tibet. Se fac lampi care ard grasimi animale si ace din oase folosite la cusutul hainelor din piei si blanuri de animale. Oase de mamut sunt folosite pentru constructia caselor (Rusia)

18.000          Pe Insula Flores (Indonezia) traieste Homo floresiensis

15.000          Se încheie ultima glaciatiune. Creste nivelul marilor. Apar inundatii majore. Siberia se separa de Alaska, Tasmania de Australia si Sarawak, Malaiezia si Indonezia. În Orientul Mijlociu începe practicarea agriculturii si, drept consecinta, apar asezarile umane si orasele (Irak). Se domesticesc animalele. Se înregistreaza o crestere semnificativa a populatiei umane.

14.000          Începe disparitia Megafaunei. Peste 100 de specii de mamifere mari dispar, posibil (si) din cauza expansiunii speciei umane

11.000          Populatia umana atinge pragul de 5 milioane. Disparitia Homo floresiensis. Disparitia mamutilor. Domesticirea câinelui din subspeciile de lup cenusiu (toti câinii de astazi provin dintr-o singura subspecie: Canis lupus familiaris).

10.400          Cultivarea plantelor. Fondarea Ierihonului care ajunge la o populatie de 19.000 de oameni

10.000          Sahara înfloreste: râuri, lacuri, cirezi de animale, crocodili, musoni… Cultura Jomon în Japonia si primele obiecte din ceramica. Oamenii ajung în Þara Focului – cea mai recenta „cucerire”, pâna când omul va ajunge în Antarctica

8.000-6.500 Culturi de grâu si de orez. Lumea seamana din ce în ce mai mult cu cea de azi…

Azi?

2002  Omul îsi descifreaza propriul genom

2006  Populatia Terrei se apropie de 6,5 miliarde

Mâine?

Asa cum se spune ca odata cu formarea creierului neuronii sai încep sa moara, odata cu debutul Holocenului, perioada geologica acoperita de evolutia civilizatiei umane, începe si distrugerea progresiva a acestei civilizatii (si, implicit, a speciei umane alaturi de celelalte specii). Rata alarmanta de disparitie a speciilor vii din ultima jumatate de secol indica iminenta declansarii unui fenomen de masa, cu o acceleratie formidabila. În cartea sa din 2002, „Viitorul vietii”, E.O. Wilson, entomolog si biolog, profesor la Harvard, celebru pentru lucrarile sale în domeniul ecologiei si evolutiei (este considerat de unii comentatori drept „urmasul natural al lui Darwin”), dar mai ales pentru controversata sa Sociobiologie, afirma ca daca distrugerea umana a biosferei va continua la nivelul actual, atunci peste 100 de ani jumatate din toate speciile vii vor disparea…

În acest context, întelegerea si explicarea existentei vietii pe Pamânt (si nu numai!!!), în diversele sale forme, capata o semnificatie aparte. Pentru ca nu mai este vorba doar despre o problema “academica”, de cercetare, ci de o problema absolut practica. Daca ajungem sa putem explica modul în care viata a aparut si sa identificam caile de-a lungul carora ea s-a dezvoltat si diversificat, am putea identifica si modalitati de dirijare a ei în continuare, sau în orice caz de supraveghere, pentru a-i asigura un viitor acceptabil pentru interesele si nevoile noastre ca oameni. Posibilitatile pe care le aveam pâna de curând (în mod constient!) erau doua: în ordine cronologica, Creationismul si Darwinismul. Acum se adauga o a treia: ID. Esenta acestei a treia posibilitati (care se deosebeste de amândoua celelalte) este cautarea unor evidente empirice care sa demonstreze ca viata pe Terra trebuie sa fi fost “proiectata de un agent inteligent sau de mai multi”. Sau, cum spune William Dembski, “exista sisteme naturale care nu pot fi explicate adecvat recurgând numai la forte naturale nedirectionate si care prezinta trasaturi care în orice alte împrejurari ar fi atribuite unei inteligente”. ID este astfel, de fapt, un program, care cauta “semne de inteligenta”, proprietati fizice ale obiectelor care sa necesite o proiectare (planificare) initiala, constienta (inteligenta) a acestora. Printre aceste “semne”, trei sunt cele la care se face cel mai des referire (si trebuie notat ca Dembski are grija sa sublinieze ca efectele acestei actiuni inteligente initiale sunt cele cautate în cadrul ID, si nu cauza în sine!):

      complexitatea ireductibila (introdusa de Michael Behe). Un sistem oarecare se spune ca poseda o complexitate ireductibila daca este compus din diferite subsisteme în interactie care contribuie la functia fundamentala a respectivului sistem, astfel încât înlaturarea oricaruia dintre aceste subsisteme face ca sistemul în întregul sau sa nu mai functioneze.

      complexitatea specificata (introdusa de William Dembski. Un sistem are proprietatea de complexitate specificata daca este în acelasi timp complex si specificat si atunci se poate deduce ca el este produsul unei cauze inteligente, mai curând decât rezultatul unor procese naturale. (exemplu de complexitate specificata: o litera a alfabetului este specificata, dar nu complexa; o secventa aleatorie de litere ale alfabetului este complexa, dar nu specificata; un vers dintr-o poezie este si complex, si specificat. Conform definitiei lui Dembski, se poate vorbi despre acest tip de complexitate atunci când sansele ca o anumita proprietate, de exemplu, sa fie produsul/consecinta unei cauze naturale este mai mica decât 1:10150).

La acestea se adauga un argument mai familiar fizicienilor decât biologilor:

      “Universul perfect acordat” (Fine-Tuned Universe): Universul în care traim este “acordat” într-un asemenea fel (constantele naturii si intensitatile fortelor fundamentale au valorile pe care le au) încât sa faca posibila viata în forma/formele pe care le cunoastem (le experimentam). Valori insensibil diferite ar duce la cu totul alte elemente chimice si proprietati ale elementelor componente ale Universului (cum ar fi galaxiile, de exemplu).

Ideea de “proiect/proiectant initial inteligent” apare înca din Antichitate (argumentul teleologic – totul exista pentru a satisface un anumit scop) si se regaseste la Toma d’Acquino (Summa Theologiae – a cincea dovada a existentei lui Dumnezeu). (Si este extrem de interesant de observat ca febrila cautare a “dovezilor” fizico-chimico-geologice ale “lucrarii”, ale “mintii” lui Dumnezeu este cea care a dus la acumularea de fapte care au generat în final teoria Darwinista a originii speciilor!) În ceea ce priveste termenul în sine, primele sale “aparitii” se întâlnesc într-un articol publicat de Scientific American în 1847, într-un manual din 1948 si, probabil cel mai interesant, în textul unei conferinte sustinute de botanistul George James Allman la întrunirea anuala din 1873 a Asociatiei Britanice pentru Progresul Stiintei: “Nici o ipoteza fizica fundamentata pe fapte indiscutabile nu a explicat pâna acum originea protoplasmei primordiale si, mai presus de toate, a proprietatilor sale minunate care fac evolutia posibila – în ereditate si adaptabilitate, caci aceste proprietati sunt cauza si nu efectul evolutiei. În ceea ce priveste cauza acestei cauze, am cautat în van printre fortele care ne înconjoara, pâna când în final am fost obligati sa ne bazam pe o vointa independenta, pe un clarvazator plan inteligent” (subliniem ca afirmatia a fost facuta în 1873, n.r.).

În timpurile noastre, termenul a fost readus în atentie de catre Sir Fred Hoyle în lucrarile sale privind panspermia (originea extraterestra a vietii). Iar acceptiunea actuala a ID este cea stabilita de Percival Davis si Dean H. Kenyon, autorii celebrei carti “Panda si Oameni: Problema centrala a originilor biologice” (1989) (titlul reprezinta o parafraza evidenta a titlului cunoscutei piese a lui John Steinbeck, “Soareci si Oameni”). În aceasta carte, chiar în spalturi, termenul “creationism” a fost înlocuit cu “plan inteligent”. Si, cum observa tot Dembski, nu este vorba de o simpla substitutie: trecând de la un termen la celalalt, se trece de la “Dumnezeu” (al crestinilor), la un „Agent Creator”, sau mai multi. Cum ne alegem noi „Agentul” nostru Creator, este, pâna la urma, o problema a fiecaruia...

Revenim însa la cele doua concepte fundamentale ale ID, cele doua tipuri de complexitate mentionate mai sus. Autorii lor nu sunt nici oameni ai bisericii, nici niste diletanti oarecare. Amândoi sunt oameni de stiinta cu pregatirea superioara de rigoare. Michael Behe este profesor de biochimie la Universitatea Lehigh, Pennsylvania. William Dembski a fost profesor la Northwestern University, la Universitatea Notre Dame si la Universitatea din Dallas. A lucrat ca matematician la MIT, ca fizician la Universitatea din Chicago si ca cercetator în computere la Universitatea Princeton.

Punctul de vedere al lui Dembski este suficient de interesant pentru a fi mentionat: „Rezultatele din Cosmologie, Fizica, Astronomie, Biochimie, Genetica indica toate o anumita directie si cred ca aceasta directie este îndreptata spre un proiectant inteligent („intelligent designer”). Mai mult, pe un document initiat de el, a adunat semnaturile a peste 300 de cercetatori „cu doctorate obtinute în universitati importante”. Semnatarii documentului îsi exprima scepticismul privind (neo)darwinismul. Interesant este ca ceea ce cere Dembski NU este sa NU se mai predea Evolutionismul darwinist, ci sa se predea în si mai mare masura! El îsi doreste ca studentii, cercetatorii, sa aiba cât mai multa informatie pentru a putea evalua statutul acestei teorii – sau, daca faceti parte dintre cei care considera, alaturi de Dawkins, de exemplu, ca Darwinismul nu este o „teorie”, ci un fapt verificat, sa spunem ca vorbim despre „scenariul Darwin” al evolutiei vietii.

Ceea ce face ID, afirma Dembski, este, cum am mai spus, sa caute semne de inteligenta. Controversa, în ceea ce îl priveste, apare atunci când aplicam notiunea în domeniul biologic. Iar controversa va fi efectiva daca si atunci când se va întâmpla sa se descopere ca la baza biologiei exista  întradevar o inteligenta, un plan. De ce face Dembski o asemenea afirmatie? Pentru ca în acest caz inteligenta identificata la nivel natural este o inteligenta data, nu mai este o inteligenta care a evoluat, rezultat al unor „procese materiale independente” (fara un scop definit), asa cum se sustine în cadrul darwinismului.

Si daca se identifica existenta unei asemenea inteligente originare? Atunci, spune Dembski, va trebui sa ne confruntam cu o serie de noi întrebari - de mare dificultate, îmi permit sa afirm eu - pentru ca identificarea, acceptarea acestei inteligente (repet: daca ea exista), va reprezenta nu sfârsitul cautarii, ci de abia începutul ei. Pentru ca daca în calitatea noastra de oameni „obisnuiti”, ne putem multumi cu constatarea ei si a efectelor produse, în calitate de oameni-cercetatori-gânditori va trebui sa întelegem cum „lucreaza” aceasta inteligenta si, ceea ce este înca si mai important, ce informatii suplimentare putem obtine în acest fel, la care nu avem acces (si poate nici nu le banuim ca ar exista) prin tehnicile de care dispunem la ora actuala.

Ceea ce as dori eu sa subliniez la finalul acestei prezentari este ca din tot ceea ce spune William Dembski, ID, „Proiectul inteligent” sau „Planul inteligent”, repet, rezulta a fi efectiv un program de cercetare.. Care poate avea valoare sau poate sa nu aiba – aceasta este însa o cu totul alta problema. A ne limita însa la a-i împarti pe cei care sunt de o parte sau alta în „credinciosi” si „atei” nici nu rezolva problema, nici nu ne ajuta, în vreun fel, indiferent de care parte ne-am situa. Pentru ca nici Stiinta si cu atât mai putin mintea omeneasca nu se opresc si nu pot fi oprite la nivelul anului 2006. Cum nu pot fi limitate la nivelul nici unuia din anii care s-au adunat de-a lungul istoriei – a omenirii, a Terrei, a Universului.

De exemplu, cine ar fi crezut acum 100 de ani ca fizicienii vor reconstitui istoria Universului, mergând înapoi, pâna la… momentul zero, sau, mai bine spus, pâna foarte aproape de el? Si totusi aceasta calatorie înapoi în timp a fost realizata. Practic nimeni nu se mai îndoieste ca lucrurile au stat asa cum sunt ele discutate si prezentate. Putini fizicieni, cosmologi, matematicieni etc. mai sunt astazi în dezacord cu ipoteza Big Bang-ului (sau cel putin cu elementele sale fundamentale). Si daca peste câtiva ani, sau poate peste 100, se va relua aceasta aventura, dar de data aceasta pornind si mergând spre originile vietii? Detaliind de fapt ultima treime a „timeline”-ului Universului? Avem dreptul sa imaginam o paralela între cele doua istorii? Prima o include pe cealalta – criptata, este drept, si cam „înghesuita” într-o vreme care s-a consumat prea repede pentru ca cei care au trait-o sa aiba timp sa lase marturii suficiente si a durat prea mult pentru ca schimbarile pe care le-a gazduit sa fie/sa devina vizibile chiar si pentru cei care i-au fost martori. Si daca îndraznim sa le comparam: a existat un Big Bang al Vietii? Dar un „zid Planck”, o frontiera dincolo de care mintea noastra sa nu aiba acces? De ce sa putem accepta unii termeni în Cosmologie/Cosmogonie/Fizica si nu în Biologie? Este primul verset din Tabula Smaragdina – Ceea ce este jos este asemenea cu ceea ce este sus – o simpla metafora poetica?

Va ofer, în încheierea acestui capitol, ultimele doua fraze din „Originea speciilor”. Iata-le: „Astfel, din razboiul Naturii, din foamete si moarte, decurge direct lucrul cel mai ilustru pe care îl putem concepe, anume, aparitia animalelor superioare. Exista maretie în aceasta imagine a vietii, cu multiplele sale puteri, insuflata initial în doar câteva forme sau în una singura; si, în timp ce planeta a continuat sa traiasca ciclic conform legii fixe a gravitatiei, dintr-un început atât de simplu, forme fara sfârsit, de o nespusa frumusete si întru totul minunate, au început si continua sa evolueze”. Am marcat ultimul cuvânt al acestui text si al cartii: este singura oara când verbul „a evolua” apare în cartea lui Darwin care este, care a devenit, biblia curentului stiintific cunoscut astazi sub numele de evolutionism…

Dar, cum am tot spus si cum veti vedea în continuare, lucrurile sunt înca si mai complicate!