Putini sunt cei ce sesizeaza faptul ca suntem într-o plina revolutie în tehnologie. Ni se pare ca schimbarile ce se produc într-un ritm puternic accelerat sunt firesti, sunt naturale. Dar, nu peste multa vreme, va trebui sa facem fata  unor probleme pe care acum abia daca le intuim.

Ian Pearson este viitorolog la British Telecom. El este obisnuit sa vada în viitor, analizând tendintele prezentului. Într-un interviu acordat publicatiei britanice „Observer” el facea niste constatari pline de bun simt. De exemplu, Play Station 3, care a fost lansata de curând, este de 35 de ori mai puternica decât modelul anterior. În acest moment puterea sa de calcul echivaleaza cu 1% din „puterea de calcul” a unui creier uman. în acest ritm, viitoarea Play Station 5 va egala puterea de calcul a unui creier omenesc... si ar mai fi o comparatie de facut, referitor tot la Play Station 3, ea are o capacitate de prelucrare a datelor care în urma cu unul sau doua decenii era accesibila numai supercalculatoarelor vremii. De aici vine o prima remarca, una banala, cunoscuta de toata lumea: ritmul de dezvoltare a tehnologiei IT este unul exponential. Dar, de aici încolo, lucrurile încep sa se complice. Unde vom ajunge?

Constiinta în calculatoare

Pearson afirma ca în urmatorii 20 de ani calculatoarele vor fi dotate cu constiinta. El afirma ca aceasta dezvoltare este inevitabila, fiind o componenta utila în cazul mai multor aplicatii. Exemplul cel mai evident este cel al calculatoarelor care vor pilota avioanele. Acestea ar fi mai eficiente daca ar fi înzestrate cu „teama de prabusire”. Sa introducem, deci, teama, si eventual alte emotii, în calculatoare. Aici trebuie sa facem câteva mici si personale remarci.

Problema constiintei masinilor ne duce direct catre probleme fundamentale, dezbatute pe larg în romanele sf. Am putea ajunge, în viitor, un soi de unelte ale uneltelor? Vom deveni sclavi ai masinilor? Profesorul Steven Pinker, care conduce departamentul de neurostiinta cognitiva la MIT pune toate aceste temeri ale noastre vin dintr-o anume necunoastere asemanatoare cu perioada anilor 1950, când totul devenea atomic, de la aspiratoare pâna la masini de tuns iarba. Altfel spus, el crede ca perspectivele nu sunt chiar atât de întunecate.

În fond, ce ar fi aceasta constiinta a calculatoarelor? De fapt, afirma Pinker, este greu sa dam o definitie clara. Tot Pinker vine si ne da o parabola sugestiva în acest sens. Un reporter l-a întrebat cândva pe Louis Armstrong ce este jazul. Armstrong raspunde: ”Daca pui aceasta întrebare nu ai sa stii niciodata ce este!” Noi înclinam sa îi dam dreptate lui Pinker, nu avem o definitie clara, prin care sa decidem daca o masina este dotata cu constiinta. În fond, pilotii automati care echipeaza avioanele se „tem” de foarte multa vreme de prabusire. Ele emit semnale de avertizare ori de câte ori se întâmpla lucruri anormale, cum ar fi coborârea sub o anumita altitudine cu trenul de aterizare escamotat. Sa fie aceasta o forma de constiinta? Sau este vorba de un soft bine realizat?

Sa va dam si un mic si tragic exemplu. În ziua de 26 iunie 1988 un Airbus 320 efectua un zbor demonstrativ. A zburat deasupra pistei, la mica altitudine, cu trenul de aterizare scos si cu dispozitivele de hipersustentatie (flapsurile) coborâte. În apropierea capatului pistei pilotii au tras de mansa, ridicând botul avionului. În acest moment este comandata, de catre piloti, cresterea la maximum a tractiunii motoarelor, având în vedere faptul ca avionul trebuia sa urce. Din nefericire tractiunea motoarelor ramâne nemodificata, iar avionul se prabuseste în padurea de la capatul pistei. Rezultatul: din 136 de pasageri (majoritatea ziaristi) mor 4. Care este legatura cu povestea noastra? Airbus 320 este un avion comandat prin intermediul unui sistem de calculatoare. Configuratia în care zbura avionul (viteza si altitudine reduse, trenul de aterizare scos si flapsurile coborâte) au facut ca logica de calcul sa considere ca se avea în vedere aterizarea. De aceea calculatoarele de bord nu au luat în seama decât prea târziu comanda de crestere a tractiunii motoarelor. Avionul nu a mai ascultat de om. Avea el constiinta? (Pentru a fi corecti, vom spune ca ancheta oficiala a îndreptat vina catre o „eroare umana”. Pilotii au dezactivat sistemul de control al incidentei - care împiedica o „cabrare” excesiva a avionului - si nu au luat în seama mesajele de avertizare care anuntau o altitudine prea mica de zbor. De asemenea a fost imputata o pregatire insuficienta a zborului. Totusi, rezultatele anchetei au fost contestate de catre piloti.)

Lumea virtuala

O alta predictie a lui Pearson se refera la capacitatea calculatoarelor de a construi lumi virtuale. Adevarul este ca, în acest domeniu, asistam la o revolutie pe care o sesizam noi însine. Este de ajuns sa urmarim evolutia productiilor cinematografice si a jocurilor pe calculator. A aparut si conceputul de „haptica”, prin care se încearca reproducerea senzatiilor tactile atunci când atingem un obiect virtual. Lucrurile sunt deci într-o rapida schimbare. Dar Pearson ne spune ca noi ne vom conecta direct sistemul nervos la calculatorul ce creeaza lumea virtuala. Am putea astfel sa ne „scufundam” într-o lume creata digital. Nici nu ar mai fi nevoie sa ne întâlnim în lumea reala, calculatorul nostru se va conecta la calculatorul vostru si am avea absolut toate senzatiile pe care le-am avea daca am sta fata în fata. Totul ne va parea perfect real. Aceasta evolutie este una care ar trebui discutata pe larg. Deja se fac auzite proteste împotriva actualelor sisteme de comunicatie, care înlatura necesitatea prezentei fizice pentru a desfasura în comun diferite activitati. Imaginati-va o publicatie care are redactia distribuita în toata lumea, iar articolele sunt expediate exclusiv prin e-mail. Aceasta redactie exista deja, este redactia revistei Stiinta si tehnica... Dar, trebuie sa o subliniem, viziunea lui Pearson merge cu mult mai departe, el ne spune ca nu vom mai putea deosebi o întâlnire virtuala de una reala!

Nu va mai fi vorba de un schimb de mesaje, ci si de un schimb de senzatii, cum ar fi cele tactile. Vorbeam mai devreme de haptica. Despre aceasta noua disciplina v-a vorbit si Andrei Banc în numarul inuarie-februarie 2005 al revistei noastre. Noi vom adauga acum numai câteva rezultate mai deosebite din acest domeniu, rezultate care confirma viziunea lui Pearson.

Compania americana Imersion a anuntat de curând ca a realizat tehnologia TouchSense, prin care ecranele tactile capata noi calitati. Imaginati-va un asemenea ecran, pe care sunt afisate niste butoane. În mod normal nu veti simti, atingându-le, mai mult decât atingerea unei suprafete din sticla. Dar, prin noua tehnologie, prin care ecranul vibreaza, în functie de pozitia degetului si a imaginii de pe ecran, senzatia apasarii unui buton real este convingatoare.

Un alt exemplu este legat de... puii de gaina. Sa vedeti cum. Mixed Reality Lab de la Universitatea din Singapore a realizat o „îmbracaminte haptica”, conectata la Internet, pentru puii de gaina. Experimentatorul, aflat oriunde în lume, este echipat cu o pereche de „manusi haptice”, dotate cu senzori tactili si cu dispozitive de reproducere a senzatiilor tactile, conectate si ele la Internet. O pereche de ochelari stereoscopici furnizeaza imaginea virtuala a unui pui. Experimentatorul poate „atinge” aceasta imagine virtuala cu ajutorul manusilor, simtind tactil atingerea puiului virtual, ca si cum ar fi unul perfect real. Acum reamintiti-va ca „manusile haptice” sunt conectate, prin intermediul Internetului, cu un pui real. Acesta, la mii de kilometri, simte atingerea si reactioneaza corespunzator. Reactia puiului este înregistrata si retrimisa catre experimentator, care vede reactia puiului virtual. Mai pe scurt, avem pentru prima oara controlul de la distanta a unui pui...

Dar cele mai spectaculoase aplicatii ale prezentului în domeniul hapticii îl reprezinta telechirurgia. Imaginati-va pacientul instalat pe o masa de operatie. În sala sunt doar câtiva asistenti si un brat-robot. Operatia începe. Undeva, la mii de kilometri, se afla chirurgul, echipat cu o pereche de ochelari stereoscopici si actionând niste instrumente chirurgicale virtuale. Vi se pare un scenariu sf? Daca da, ne vom permite sa va atragem atentia ca realitatea v-a depasit de mult. În 2001, pe 7 septembrie, a avut loc deja prima operatie la distanta. Chirurgul, aflat la New York, a extras vezica biliara a unui pacient, în vârsta de 68 de ani, aflat în Strasbourg...

Nu vom mai insista asupra acestui subiect, dar va vom ruga sa recititi primul paragraf al acestui articol. Lumea virtuala este lânga noi, si noi trebuie sa fim pregatiti pentru a ne adapta ei. Nu avem scapare.

Creierul downloadat

Ultima predictie a lui Pearson este cât se poate de tulburatoare. Începând cu 2050, spune el, vom obtine nemurirea. Nemurirea cibernetica. Pentru ca acest lucru sa devina posibil este suficient ca evolutia calculatoarelor sa se produca în acelasi ritm ca în prezent. Cum se va produce acest lucru? Ce ar trebui sa se întâmple pentru ca sa ne putem copia creierul într-o masina? Pearson nu ne spune. Probabil ca dezvoltarile în zona realitatii virtuale si a „constiintei”, ce va mobila calculatorul peste decenii, vor deschide drumuri noi. Si mai adauga Pearson ca în 2050 numai cei bogati vor putea obtine nemurirea cibernetica, dar ca prin 2080 ea va deveni accesibila oricui. Si va gândi pe sine acea copie a creierului? Iata o noua întrebare pentru care trebuie sa gasim raspunsuri. De fapt, oricum ar evolua lucrurile un lucru ramâne clar: suntem în plina revolutie. O revolutie care va afecta profund umanitatea. Trebuie ca de pe acum, în scurtul timp ce ne-a ramas, sa decidem cum va arata calea pe care vom merge. Altfel riscam sa nu mai stim ce suntem.

Vom fi sclavi sau stapâni de masini?

Vom fi niste fiinte izolate traind în superbe lumi virtuale?

Vom fi niste biti alergând cu disperare prin niste circuite electronice?...